miercuri, 3 august 2016

Bana Ellerini Ver - Özdemir Erdoğan

Ben bal arısı gibiydim senden önce
Bak pervanelere döndüm seni görünce
Yana yana kül olsam her an
Yine de senden ayrılamam

Yoluna adadım ömrümü ben sensiz olamam
Yana yana kül olsam her an
Yine de senden ayrılamam
Bin yıl yaşasam yine sana doyamam

Sana gönlümü verdim nazlı güzel
Seni ağlatsam gözlerim açık gider

Bana ellerini ver hayat seni sevince güzel
Yoluna adadım ömrümü ben gel kaçma güzel
Bana ellerini ver hayat seni sevince güzel
Sana gönlümü veridim nazlı güzel

Sana gönlümü verdim nazlı güzel
Seni ağlatsam gözlerim açık gider

Bana ellerini ver hayat seni sevince güzel
Yoluna adadım ömrümü ben gel kaçma güzel
Bana ellerini ver hayat seni sevince güzel
Sana gönlümü veridim nazlı güzel

LEMNUL DOMNULUI

Denumirea latină. Artemisia abrotanum

Este un subarbust din familia pelinului cu un miros aromat foarte special, care creşte în zonele secetoase şi calde, fiind adus la noi din sudul continentului european. în fitoterapie ocupă un loc cu totul aparte, datorită efectelor sale antitoxice şi depurative deopotrivă puternice şi blânde. Este adesea utilizat în tratamentul cancerului şi al altor boli grave, deoarece înviorează, curăţă de toxine organismul, stimulează pofta de mâncare şi are efecte uşor anti-depresive. S-a dovedit a fi foarte folositor în combinaţie cu plantele toxice (spânz, rostopască, laptele câinelui, brânduşă de toamnă), reducându-le efectele adverse, fără a le diminua însă acţiunea terapeutică, ci din contră. Iată câteva detalii despre efectele şi indicaţiile acestei plante:

ACŢIUNI:

INTERN: analgezic uşor (odinioară era folosit în timpul naşterilor pentru a uşura durerile), antianemic bun (se pare că acţionează prin îmbunătăţirea capacităţii de asimilare), febrifug mediu, antiiluetic (antisifilitiic - are, evident, rol adjuvant), antiinflamator bun (acţionează mai ales asupra tubului digestiv şi colecistului în special), antiseptic urinar bun, antitoxic puternic, antivomitiv mediu, colagog mediu (favorizează secreţia de bilă), coleretic puternic (favorizează evacuarea bilei), depurativ bun, digestiv bun, anuhelmintiic puternic (elimină viermii intestinali) - mai ales seminţele, emenagog mediu, expectorant mediu, tonic general bun.
EXTERN: antiinflamator mediu-slab, antiseptic mediu, tonic capilar mediu.

INDICAŢII:

INTERN:
- diskinezie biliară, colecistită diskinezică, colici hepato-biliare, infestări cu protozoarul Giardia lamblia - se foloseşte sub formă de pulbere: o linguriţă de 34 ori pe zi. în această categorie de afecţiuni lemnul Domnului este un adevărat elixir reducând inflamaţia, favorizând secreţia şi evacuarea bilei, având efecte antiparazitare (inclusiv asupra giardiei). Efectele sunt mai intense dacă se asociază cu plante amare puternice: pelin (Artemisia absinthiuni), rostopască (Chelidonium majus), anghinare (Cynara scolymus).
- balonare - se ia jumătate de linguriţă de pulbere înainte de masă şi jumătate de linguriţă după masă. Este util mai ales persoanelor cu digestie leneşă ori care suferă de dispepsie.
- amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual), dismenoree (ciclu menstrual dureros) - pulbere: 4 linguriţe pe zi.
- anemie, inapetenţă - se ia 1/2-1 linguriţă de pulbere cu 10-15 minute înainte de fiecare masă. Are efecte stimulente ale digestiei şi îmbunătăţeşte asimilaţia.
- adjuvant în boala canceroasă, indiferent de localizare - este foarte util deoarece normalizează apetitul şi uşurează digestia, are efecte tonice şi uşor antidepresive. în plus efectele sale antitoxice îl fac extrem de util pentru combaterea efectelor adverse ale citostaticelor, dar şi pentru "îmblânzirea" acţiunii unor plante cu grad de toxicitate mai ridicat (spânz Helleborus purpurascens, rostopască Chelidonium majus, brânduşă de toamnă - Colchicum autumnale), fără însă a diminua în nici un fel eficienţa tratamentului. Se ia sub formă de pulbere (4 linguriţe pe zi) sau de macerat la rece (2-3 pahare pe zi) înainte de mesele principale.
- migrenă - se ia o linguriţă rasă de pulbere la 1-2 ore, pe întreaga durată a crizei.
- reumatism - se face o cură cu macerat la rece: 1 litru pe zi, vreme de 1 lună. Efectele sunt mai puternice dacă se asociază cu trei fraţi pătaţi (Viola tricolor) şi brusture (Arctium lappa).
- adjuvant în intoxicaţiile cu ciuperci şi plante otrăvitoare - se bea 1 litru de macerat la rece pe parcursul unei zile.
- convalescenţă, oboseală, epuizare nervoasă - câte o linguriţă de pulbere, de 4 ori pe zi.
Alte utilizări interne:
Ca adjuvant, alături de plantele specifice afecţiunii tratate, iarba de lemnul Domnului are efecte foarte bune în următoarele boli şi tulburări: infecţii urinare, insomnie, hepatită cronică, naştere (pentru uşurarea travaliului), parazitoză intestinală (ascaridoză, oxiuroză), ragade peri-orale la copii (crăpături ale pielii).
EXTERN:
- răni, răni ulcerate, gangrene - se aplică cataplasme pe locul afectat vreme de 1 oră după care se lasă să se usuce o oră în aer liber. Se repetă tratamentul de 2-3 ori pe zi.
- dureri de dinţi, stomatită - clătiri îndelungate ale gurii cu infuzie combinată foarte concentrată (4-5 linguriţe la cană).
- căderea părului - ultima clătire se face cu infuzie combinată.

MOD DE PREPARARE ŞI ADMINISTRARE:

PULBEREA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea după care se cerne prin sita pentru făină albă. Se ia, de regulă, o linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute,, după care se înghite cu apă. Se poate mânca după minim 20 de minute. Pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile, deoarece i se alterează proprietăţile.
MACERATUL LA RECE - o linguriţă de pulbere din lemnul Domnului se pune într-o cană (250 ml.) de apă de izvor sau plată şi se lasă la macerat aproximativ 7 ore, după care se filtrează. Se consumă 2-3 căni de macerat pe zi.
CATAPLASMA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea, după care se amestecă într-un vas cu apă călduţă până se formează o pastă, care se pune într-un tifon şi se aplică pe locul afectat

CONTRAINDICAŢII:

Nu se cunosc.

marți, 2 august 2016

Odinioară un lux, azi o necesitate — Istoria săpunului

Sursa: http://l.yimg.com/os/publish-images/lifestyles/2015-02-10/bc768e50-b16f-11e4-badb-67f95c859f84_178569358.jpg
Sursa: https://www.books-express.ro/uploads/2012/04/sapun.jpg
PUŢINE produse sunt la fel de răspândite ca săpunul. El face parte din viaţa noastră din copilărie până la vârsta senectuţii. Din obiect de lux, cum era socotit odinioară, săpunul a devenit obiect de strictă necesitate.
Într-adevăr, potrivit unui chimist din secolul al XIX-lea, bunăstarea materială şi nivelul de civilizaţie ale unui popor erau stabilite în funcţie de cantitatea de săpun folosită. În prezent, săpunul e considerat un produs indispensabil igienei şi menţinerii sănătăţii. Dar cum a ajuns el să facă parte din viaţa noastră?
Sursa: http://www.mabella.ro/img/article/1
41/picture/demachiere-cu-sapun-21.bmp
Din vremuri străvechi
Puţine dovezi atestă folosirea săpunului înaintea erei noastre. Este însă adevărat că, potrivit versiunii Sânta Scriptură din 1913, în Ieremia 2:22 se spune: „Căcĭ şi cu nitru de te veĭ spăla, şi săpun mult îţĭ veĭ lua“. Dar nu avem motive să tragem concluzia că aici se face referire la produsul cunoscut în prezent drept săpun, indiferent de forma lui: calup, pudră sau altceva. De fapt, o traducere mai nouă a cuvintelor profetului sună astfel: „Chiar dacă te-ai spăla cu leşie. . .“, leşia fiind o substanţă alcalină utilizată la spălat, total diferită de săpunul din zilele noastre.
Sursa: http://blog.sapunzain.ro/wp-conte
nt/uploads/2013/01/SAPUN-cRACIUN3.jpg
Grecii şi, mai târziu, romanii au folosit uleiuri parfumate pentru a-şi curăţa corpul. S-ar putea ca ei să fi învăţat meşteşugul producerii săpunului de la celţi. În lucrarea sa Historia Naturalis, Pliniu cel Bătrân, scriitor roman din secolul întâi, a folosit cuvântul galic saipo, din care se spune că derivă cuvântul „săpun“.
Din secolele care au urmat avem puţine mărturii ale folosirii săpunului. Totuşi, în evul mediu, Italia, Spania şi Franţa erau cunoscute drept centre de producere a săpunului. În pofida încercărilor de fabricare a săpunului în cantităţi mari, se pare că acesta era foarte puţin folosit în Europa. De fapt, ceva mai târziu, prin 1672, un german i-a trimis în dar unei doamne din înalta societate pe care o admira un frumos pachet cu săpun italienesc. Acesta găsise de cuviinţă să ofere şi ample instrucţiuni de folosire a misteriosului produs!
Sursa: http://kdmedia.kanald.ro/kfetele/imag
e/201408/w650/media_140827338259860100.jpg
Naşterea săpunului
Una dintre primele reţete detaliate pentru producerea săpunului apare într-o carte de secrete profesionale pentru meşteşugari, lucrare ce datează din secolul al XII-lea. De-a lungul anilor, procedeul chimic de obţinere a săpunului în principiu nu s-a schimbat. În urma fierberii uleiurilor şi grăsimilor de origine animală şi vegetală împreună cu o soluţie alcalină caustică se obţine un săpun nerafinat. Această reacţie se numeşte saponificare.
Sursa: http://naen-soap.com/wp-content/uplo
ads/2012/09/ciocolata-de-cafea_2013.jpg
Fireşte, calitatea săpunului depindea de materia primă folosită. La început, săpunul se făcea din cenuşă de lemn şi grăsimi animale. Din aceste ingrediente, primii colonizatori ai Americii obţineau un săpun moale, gelatinos, închis la culoare, pe care-l întrebuinţau zilnic. Întrucât, la acea vreme, seul de la vite şi oi era componenta principală folosită la producerea atât a săpunului, cât şi a lumânărilor, lumânărarii făceau şi vindeau ambele produse. Adăugând sare la sfârşitul fierberii, obţineau un săpun solid şi uşor de transportat. Pentru a-i da un miros plăcut, ei puneau în săpun parfum de levănţică, de Gaultheria procumbens sau de chimen.
Sursa: http://da-soft.ru/images/galery/1536949.jpg
În sudul Europei, săpunurile se făceau în general din ulei de măsline. Însă producătorii de săpun din zonele mai reci continuau să folosească seul. Unii întrebuinţau chiar şi untură de peşte. Deşi se puteau spăla rufe cu el, acest săpun nu era ideal pentru îmbăiat! Totuşi, grăsimile şi uleiurile sunt doar câteva dintre ingredientele folosite la fabricarea săpunului.
De la meşteşug la industrie
Sursa: http://lakonikos.gr/media/k2/items/ca
che/59eac8dcbbb45baeefc0b03c34c8ef78_XL.jpg
Veacuri la rând, substanţele alcaline necesare fabricării săpunului s-au obţinut din cenuşa anumitor plante, inclusiv a plantelor marine. În Spania, se ardea săricica, proces în urma căruia rezulta o cenuşă alcalină numită barilla. Din combinarea ei cu ulei de măsline local rezulta un săpun alb, de calitate superioară, numit „săpun de Castilia“.
Săpun de Castilia
Sursa: https://beleco.ro/wp-content/uploads/2014/11/DSC_0015.jpg
Secolul al XVIII-lea a cunoscut o creştere a cererii internaţionale de potasă, folosită la fabricarea săpunului, a sticlei şi a prafului de puşcă. În jurul anului 1790, Nicolas Leblanc, chirurg şi chimist francez, a elaborat o metodă de obţinere a unor substanţe alcaline din sare. Mai târziu, chimiştii au reuşit să obţină sodă caustică dintr-o soluţie foarte concentrată de apă cu sare. Astfel de progrese au facilitat industrializarea procesului de fabricare a săpunului.
Sursa: https://cdn.shopify.com/s/files/1/1188/
2592/files/blog_soaps.jpg?2742489815185147545
Săpunul capătă popularitate
Sfârşitul secolului al XIX-lea a fost marcat de reforme majore, perioadă în care s-au depus eforturi pentru educarea omului în privinţa menţinerii sănătăţii şi a igienei. Totuşi, săpunul folosit la acea vreme continua să fie un produs respingător, închis la culoare şi presărat cu bucăţele de substanţe alcaline nedizolvate care iritau pielea. Încă se făcea manual, fiind pur şi simplu fiert în cazane. Publicul îl cumpăra ca pe un produs de provenienţă necunoscută, ce trebuia feliat de băcan şi vândut la gramaj.
Sursa: http://www.nonsprecare.it/wp-content/uploads/2014/04/co
me-lavare-bene-mani-evitare-problemi-salute-infezioni-1.jpg
Deşi făceau multă spumă, unele săpunuri erau foarte grase lăsând degetele unsuroase, iar în timp grăsimea din ele se râncezea. Producătorii, din ce în ce mai atenţi la cererea publicului, au început să folosească aditivi precum uleiul de citronelă ca să acopere mirosul dezgustător cu un parfum plăcut ce aducea a lămâie.
Sursa: http://www.spanordicstation.com/wp-
content/uploads/2014/07/massage-huiles1.jpg
Dar urmau a fi aduse şi alte îmbunătăţiri. Fiind de o calitate superioară, săpunurile din uleiuri vegetale au început să capete popularitate. Revoluţia transporturilor le-a înlesnit producătorilor de săpun accesul la o gamă bogată de lucruri fine. Vestul Africii era patria palmierilor de ulei. Din fructele lor cărnoase se extrăgea o substanţă untoasă, deschisă la culoare, care a devenit componenta principală a săpunurilor şi cosmeticelor. Din insulele Pacificului se aducea copra, miezul uscat al nucii de cocos, din care se extrage şi în prezent uleiul de cocos. Datorită acestor ingrediente exotice, faima săpunului începea să crească.
Sursa: http://www.dietetik.ro/data/Images/gel_de_dus_cada.jpg
Folosindu-se de dorinţa firească a omului de a fi curat, producătorii se străduiau să-şi convingă clienţii că săpunul este indispensabil igienei. Nu după mult timp, cei ce se ocupau cu publicitatea făceau reclamă unor produse asociind rezultatele obţinute cu mierea, razele soarelui şi zăpada. Alţii prelucrau renumite opere de artă în încercarea de a da reclamelor concepute de ei şi implicit săpunului o notă de rafinament. Pe la începutul secolului al XX-lea, săpunul pătrunsese deja pe piaţa mondială. De asemenea, el a pus bazele industriei publicităţii. În 1894, reclame la săpun apăreau chiar şi pe dosul timbrelor poştale din Noua Zeelandă. Săpunul îşi făcuse o bună reputaţie.
Sursa: http://cincovidas.com/wp-c
ontent/uploads/2013/02/Oils-for-Skin.jpg
Fabricarea săpunului în zilele noastre
La început, producerea industrială a săpunului consta în fierberea laolaltă a ingredientelor în cazane imense. Un operator iscusit controla procesul folosind mistria. Cum îşi dădea el seama dacă erau necesare unele schimbări în ce priveşte metoda sau ingredientele folosite? După modul în care se scurgea săpunul de pe mistria încinsă.
În prezent, fabricarea săpunului urmează în general trei etape. Prima este saponificarea, care reprezintă reacţiile dintre diferite uleiuri sau grăsimi şi alcalii. În urma acestor reacţii se obţin săpun pur şi glicerol într-un amestec ce conţine 30% apă. Deşi se recurge chiar şi în prezent la fierberea în cazan, majoritatea producătorilor de săpun din zilele noastre folosesc sisteme computerizate de saponificare. Cea de-a doua etapă este uscarea. Aceasta constă în folosirea temperaturii ridicate, a vidului şi a uscării prin pulverizare pentru a transforma săpunul pur în granule ce conţin circa 12% apă. Cea de-a treia etapă şi ultima se numeşte finisare. Granulele sunt amestecate cu parfum, coloranţi şi alte aditive, obţinându-se astfel un săpun fin şi plăcut mirositor. Apoi, calupurilor de săpun li se dă specifica formă cu ajutorul unei prese. În zilele noastre, consumatorii preferă săpunurile cu aromă de fructe şi cu extracte vegetale. Astfel, folosirea săpunului devine o experienţă înviorătoare, ce te face să te simţi în mijlocul naturii!
Sursa: http://sapunde-alabun.ro/img/sapun-lavanda.png
Deşi s-au făcut progrese remarcabile în înţelegerea reacţiilor chimice necesare obţinerii produselor de curăţat, iar metodele de fabricare s-au schimbat radical, săpunul tradiţional nu şi-a pierdut popularitatea. Nimeni nu poate nega că, în ce priveşte menţinerea igienei şi ocrotirea sănătăţii, săpunul este o necesitate. În această epocă marcată de necurăţie morală, curăţenia fizică este acum mai uşor de atins ca oricând. Totuşi, curăţenia fizică este şi mai preţioasă când reflectă puritatea omului lăuntric.
Sursa: http://www.thesoaplady.com/sites/default/files/main-soap-graphic_0_0.png?1368826316
Sursa: http://dozadesanatate.ro/wp-content/uploads/2016/04/miere-s%C4%83pun.jpg
Sursa: http://www.todayifoundout.com/wp-content/uploads/2015/01/soap.jpg
sursa text: watchtowerlibrary 2007